1. Ruta cea mai scurtă nu e neapărat și cea mai sigură
Nu știu de ce, dar atunci când am început să merg mai serios cu bicicleta prin oraș, instincul meu era acela de a scurta cât mai mult drumul. Obișnuiam să intru pe trotoar sau să circul pe străzi cu sens unic din direcția opusă, ceea ce mă punea în tot felul de situații riscante.
Ce mi-am dat seama de-a lungul timpului este ca toate deciziile astea mă puneau în pericol și că e mai important să ajung cu bine la destinație zi de zi, an după an.
Acum circul aproape la fel ca o mașină. În felul ăsta am cele mai puține surprize în trafic, ceea ce e bine pentru că surprizele pot duce la reacții neașteptate din partea mea, sau din partea celorlați participanți la trafic.
Pe scurt
- Respecta sensul de circulație, nu intra pe contrasens
- Nu intra pe trotoar decât atunci când e nevoie să traversezi o zonă de trafic foarte periculoasă (trebuie să cobori de pe bicicletă). Este periculos atunci când vrei să revi în traficul normal
- Incearcă să mergi ca o mașină pentru că asta produce cele mai puține surprize pentru ceilalți participanți la trafic, deci este mai sigură
- Evită drumurile de mare viteză care nu au pistă de bicicletă dedicată. Caută rută alternativă prin cartiere, zone rezidențiale sau parcuri.
2. Montează-ți oglindă retrovizoare pe partea stângă a ghidonului

Un lucru atât de simplu îți crește exponențial siguranța în trafic.
Oglinda retrovizoare este cel mai important accesoriu pe care îl poți avea atunci când vine vorba de siguranța în trafic. Dintr-o dată poți să știi ce face șoferul din spatele tau și dacă urmeză ca acesta să te pună în pericol. M-am obișnuit așa de mult cu oglina încât a ajuns să fie un reflex pe care îl am chiar și atunci când nu sunt pe bicicletă.
Dacă vrei să-ți cumperi o oglindă retrovizoare bună, îți recomand cu căldură Zefal Dooback II de la Marosbike.ro
- este relativ compactă
- are suprafată vizibilă mare
- este pliabilă pe o singură axă ceea ce înseamnă că nu trebuie reglată când o deschizi. Face trei click-uri și e în poziție.
3. Cumpără un claxon puternic
Claxonul pentru mine este o achizitie recentă, la care nu m-am gândit atunci când m-am apucat de mers cu bicicleta prin oraș. Am mers aproape doi ani fără claxon și acum că mă gandesc, nu știu cum am trăit fără.
Am întâlnit în trafic tot felul de momente în care șoferii trebuiesc atenționați rapid pentru a evita situații neplăcute.
Când o mașină urmeză să îți taie calea.
Mulți șoferi se asigură destul de prost atunci când urmează să vireze la 90 de grade și s-ar putea să nu te vadă, așa că trebuie să te faci auzit. Aici te ajută claxonul.
Chiar și pe pista de biciclete sunt cazuri în care șoferii vor să tragă pe dreapta și nu se asigură, sau nu dau prioritate biciclistilor.
Când un șofer a tras pe dreapta si urmează să deschidă portiera.
Dacă sunt fix în spate, claxonez scurt de două ori pentru atenționarea șoferului, reduc puțin viteza, după care depășesc.
Când un șofer dă cu spatele și mă poate pune în pericol.
Când o mașină blochează complet pista de biciclete.
Mai sunt și cazuri dinastea, așa că trebuie să ne facem auziți pentru a descuraja astfel de comportament.
Am observat că oricând mi se pare că urmează să se întâmple ceva neprevăzut în trafic, sunt cu degetul pe claxon.
4. Ferește-te de drumurile de mare viteză

Cu cât viteza de circulație a mașinilor este mai mare, cu atât sunt mai periculoase. La viteză, timpul de reacție al șoferilor este redus, iar impactul este mai puternic și orice mișcare greșită poate să ducă la accident.
De aceea recomandare noastră este să evitați drumurile de mare viteză care nu au pistă de biciclete dedicată.
5. Încearcă să prezici ce urmează să facă conducătorul auto

Regula asta pare SF, dar să știi că îți poți dezvolta intuiția atât de bine încât să te ferești de pericole înainte ca acestea să se întâmple.
Nu cred că o să o pot defini prea bine, dar știi acele situații în care îți dai seama că soferul din față se comportă puțin ieșit din comun și îi acorzi mai multă atenție? Cam așa și aici, poate e un șofer care încetinește fără motiv și fără să semnalizeze virează la dreapta, sau esti în trafic în dreapta coloanei de mașini când cineva se hotărăște să vireze la dreapta să caute altă rută.
Dacă începi să îți dai seama de astfel de situații, o să poți lua măsuri care să te protejezi. Poți să încetinești, poți să te pregătești să claxonezi, sau poti chiar să te oprești știind că situația din fată poate fii periculoasă.
Când ești cu bicicleta în trafic, trebuie să fii prezent!
6. Ocupă toată banda de circulație înainte ca mașina din spate să te pună în pericol
În oraș, inevitabil o să ajungi în situația în care drumul devine mai îngust și șoferul din spate se gândește să depășească fără să treacă pe contrasens.
Șoferii care depășesc bicicliști sunt obligați prin lege să încalce marcajul ce desparte benzile.
HG 1075/2021 – Articolul 118, aliniatul 2
Chiar dacă această depășire prin înghesuire este ilegală, sunt mulți șoferi care o practică oricum.
Pentru a preveni accidentele este recomandat ca în această situație să ocupi din timp toată banda de circulație, adică să mergi pe mijlocul benzii. În felul acesta șoferul din spate nu mai este tentat să te depășească, sau daca totuși o face, să fie obligat să treacă pe cealaltă bandă sau pe contrasens.
Pentru a face manevra asta în siguranță ai neapărată nevoie de oglindă retrovizoare. În acest fel poti vedea instant unde se află mașina din spatele tău și ce intenții are, pentru că vrei să ocupi banda din timp, înainte ca acesta să înceapă depășirea periculoasă.
De-a lungul timpului am avut multe situații în care șoferi au intrat în depășire, chiar și în cele mai înghesuite zone de trafic unde depășirea era periculoasă. După ce am aplicat manevra de a ocupa toată banda, pot spune că aceste depășiri periculoase au dispărut aprope complet.
Câțiva pași pe care trebuie să-i urmărești
- Evaluezi situația din față constant și încerci să-ți dai seama cand urmează o zonă periculoasă
- Te uiți în oglinda retrovizoare pentru a vedea distanța și viteza mașinii din spate
- Dacă mașina din spate este foarte aproape de tine, sau vine cu o viteză neașteptat de mare, nu te bagi! Continui să mergi pe partea dreaptă a drumul și reduci viteza ca să îl lași să depășească.
- Doar dacă mașina din spate este la o distanță acceptabilă și nu este în manevra de depășire poți să ocupi toată banda de circulație.
- După ce treci de zona periculoasă, poți să revi ușor la modul normal de circulație pe partea dreaptă a drumului.
De reținut că această manevră nu este descrisă în cadrul legislativ și noi (faramasina.ro) nu ne asumăm nici o responsabilitate legală în caz de accident.
Concluzie
Sper ca aceste sfaturi să te ajute să circuli în siguranță pe străzile orașului și să te bucuri de tot ce acesta îți poate oferii.
Spor la pedalat!






